Mintea functioneaza asemenea unui operator "sau": este corecta fie o parte, fie cealalta. Din punctul de vedere al mintii, al logicii, al rationamentului, este imposibil ca ambele variante sa fie corecte. Daca mintea este "sau", atunci inima este "si". Inima nu are logica, insa ea dispune de o anumita sensibilitate, o anumita finete a perceptiei. Ea poate sa vada ca in realitate este vorba de unul si acelasi lucru. Este un singur fenomen, vazut din doua puncte de vedere diferite. Si daca se pune problema sa alegi intre minte si inima, inima are intotdeauna dreptate, deoarece mintea este creata de societate. Ea a fost educata. Ea v-a fost data de societate, nu de existenta. Inima nu este poluata. Inima este existenta pura; ea este plina de sensibilitate. Priviti din punctul de vedere al inimii si contradictiile vor incepe sa se topeasca, la fel ca gheata.
Oamenii din jur v-au judecat mereu, iar voi ati acceptat automat ideile lor. Suferiti din cauza tuturor acestor judecati, pe care le aruncati la rindul vostru asupra altora. Acest lucru este insa cu totul nefiresc, si intreaga omenire sufera din cauza lui. Daca vreti sa nu fiti antrenati in acest joc, prima conditie este de a nu va judeca pe voi insiva. Acceptati-va, plini de umilinta, imperfectiunea, esecurile, greselile, slabiciunile. Nu este nevoie sa pretindeti ca sunteti altfel. Fiti pur si simplu voi insiva; spuneti-va: "Mi-e frica; mi-e teama de noptile intunecate. Mi-e teama sa merg noaptea in padure." Ce este rau in acest lucru? Este ceva omenesc. Odata ce te accepti pe tine insuti asa cum esti, vei putea sa ii accepti si pe ceilalti, caci iti vei da seama ca sufera - la rindul lor - de aceeasi boala. Iar faptul de a-i accepta ii va ajuta sa se accepte la rindul lor. Putem inversa intregul proces: va acceptati pe voi insiva, iar acest lucru va face capabili sa ii acceptati si pe ceilalti. Si pentru ca sunt acceptati de ceilalti, ei cunosc pentru prima data frumusetea acceptarii - ei experimenteaza aceasta stare de pace si incep, la rindul lor, sa ii accepte pe ceilalti. Daca intreaga omenire ajunge in punctul in care fiecare este acceptat exact asa cum este, 90 la suta din intreaga nefericire va disparea pur si simplu de la sine. Aceasta nefericire nu are nici un fundament, iar inimile voastre se vor deschide de la sine, iubirea voastra se va revarsa asupra celorlalti.
Este cunoscut faptul ca atunci cind te indragostesti de un barbat, iubirea ta nu se indreapta catre barbatul real ci catre unul plasmuit de imaginatia ta. Inainte de a fi impreuna, cind il zaresti de la fereastra ta, cind il intilnesti pe plaja citeva minute, sau cind va tineti de mina la film, incepeti sa va spuneti: "Suntem facuti unul pentru altul". Insa nici o fiinta nu este facuta pentru alta. Va proiectati doar, in mod inconstient, propriile fantasme asupra celuilalt. Creati astfel in jurul lui o anumita aura, iar el o creeaza in jurul vostru. Totul pare frumos, deoarece infrumusetati totul, visati, nu vedeti realitatea. Mai mult, fiecare se straduieste sa deranjeze cit mai putin imaginatia celuilalt. Prin urmare, femeia se comporta asa cum doreste barbatul, iar acesta se poarta asa cum doreste partenera sa. Insa acest lucru se poate intimpla numai citeva minute, cel mult citeva ore. Odata ce va casatoriti si trebuie sa traiti impreuna douazeci si patru de ore pe zi, acest lucru - aceasta pretentie de a fi ceea ce nu esti de fapt - se transforma intr-o povara de nesuportat. Cit timp puteti sa va comportati in asa fel incit sa satisfaceti fantezia celuilalt? Mai devreme sau mai tirziu acest lucru devine dificil, si incepeti sa va razbunati. Incepeti sa distrugeti tot ceea ce imaginatia barbatului a creat in jurul vostru, deoarece nu doriti sa fiti prizoniera unei imagini - doriti sa fiti, pur si simplu, voi insiva. Tot astfel se intimpla si cu barbatul: el doreste sa fie liber, sa fie el insusi. Acesta este vesnicul conflict dintre indragostiti, senzatia la care se ajunge in toate relatiile.
Cind spui "Te iubesc" exista si un curent subtil de posesivitate. Fara sa se spuna explicit, se intelege ca: "Acum esti in posesia mea,nu trebuie sa te mai iubeasca nimeni". In cadrul increderii, nu se mai pune problema sa posezi persoana in care ai incredere. Dimpotriva, ii spui: "Te rog,poseda-ma. Distruge-mi ego-ul. Ajuta-ma sa dispar si sa ma unesc cu tine, astfel incit intre noi sa nu mai existe nici un obstacol". Iubirea este o permanenta lupta, un permanent conflict. Iubirea cere mereu. "Te iubesc" inseamna: "Trebuie sa ma iubesti la rindul tau. De fapt, te iubesc doar pentru ca vreau sa ma iubesti si tu". Este doar un tirg; ca urmare apare teama: "Nu trebuie sa mai iubesti pe nimeni altcineva, nimeni altcineva nu trebuie sa te mai iubeasca, deoarece nu vreau sa mai participe nimeni la iubirea mea, ea nu mai trebuie impartasita de nimeni". Mintea inconstienta a omului continua sa creada ca iubirea este ceva cantitativ, ca este vorba de o anumita cantitate de iubire: "Daca te iubesc, trebuie sa iti dau intreaga cantitate tie. Daca mai iubesc si alte persoane, trebuie sa impart aceasta cantitate intre ele; tu nu vei avea decit o parte, si nicidecum intreaga cantitate". In consecinta apare gelozia, neincrederea, lupta, cicaleala - tot ceea ce este urit si se ascunde sub frumosul nume al iubirii. In incredere nu se pune problema niciunei lupte. Aceasta este adevarata predare. Ori de cite ori spui "Am incredere in tine", acest lucru inseamna: "Din aceasta clipa, lupta mea cu tine se incheie. Sunt al tau."
Cea mai mare trebuinta a omului este aceea de a fi dorit. Daca cineva are nevoie de voi, va simtiti rasplatiti. Insa daca intreaga existenta are nevoie de voi, beatitudinea voastra devine nelimitata. Iar aceasta existenta are nevoie in egala masura de un mic fir de iarba, ca si de cea mai mare stea; nu se pune problema unei inegalitati.
Nimeni nu va poate inlocui. Daca nu ati exista, intreaga existenta ar
pierde ceva; ea ar ramine pentru totdeauna ceva mai saraca; ar fi
neimplinita. Senzatia ca aceasta existenta imensa, acest intreg, are nevoie
de voi, va elibereaza de orice posibila nefericire.
Banii sunt un subiect dificil de abordat, din simplul motiv ca nu am fost in stare sa punem la punct un sistem financiar sanatos, in care banii sa deserveasca intreaga omenire, si nu sa devina obiectul de manipulare al citorva indivizi posesivi. Banii reprezinta un subiect dificil, deoarece psihismul omului este plin de lacomie. Astfel, banii nu reprezinta decit un mijloc de schimb, o modalitate perfect adecvata schimbului; nu exista nimic rau in ei. Insa felul in care este pus la punct intregul sistem este complet gresit. Daca nu ai bani, esti condamnat, intreaga ta viata este o catastrofa. Si toata viata incerci sa cistigi bani, prin orice mijloace. Daca ai bani, asta nu schimba cu nimic lucrurile; doresti tot mai mult, iar aceasta dorinta nu mai are limite. Si in cele din urma ai atit de multi bani - cu toate ca nu sunt destui, nu sunt niciodata destui, sunt insa mai multi decit ai altora - incit incepi sa te simti vinovat, deoarece pentru a-i acumula ai folosit mijloace imorale, inumane, violente. I-ai exploatat pe ceilalti, le-ai supt singele, ai fost un parazit. Acum ai acesti bani, insa iti amintesti de toate crimele pe care le-ai comis pentru a-i cistiga. Astfel, vor exista doua categorii de fiinte: prima - cele care incep sa faca donatii unor institutii caritabile, pentru a se elibera de culpabilitate; a doua - cele care se simt atit de vinovate incit fie innebunesc, fie se sinucid. Existenta lor este o continua angoasa. Fiecare respiratie devine din ce in ce mai grea. Si cel mai ciudat este ca respectiva fiinta a lucrat din greu, o viata intreaga, pentru a acumula acesti bani, societatea fiind cea care sadeste dorinta, ambitia de a fi bogat, de a fi puternic. Iar banii aduc cu sine puterea; cu ei se poate cumpara orice, in afara de acele citeva lucruri care sunt imposibil de cumparat. Insa nimanui nu ii pasa de aceste lucruri. Meditatia nu poate fi cumparata, iubirea nu poate fi cumparata, nici prietenia sau gratitudinea; insa nimanui nu ii pasa de acestea.
Osho
Omul nu a invatat inca sa guste frumusetea singuratatii. El cauta mereu sa se angajeze intr-o relatie, sa fie cu cineva - cu un prieten, cu un parinte, cu o sotie sau un sot, cu un copil... cu cineva. El a creat societati, cluburi - Lyon Club, Rotary Club. El a creat partide politice, ideologice. El a creat religii, biserici. Insa toate acestea sunt necesare pentru a-l face sa-si uite singuratatea. Fiind in mijlocul acestor multimi incerci sa uiti ceva, ceva de care iti amintesti uneori in intuneric: ca te-ai nascut singur, ca vei muri singur, ca indiferent ce ai face, traiesti singur.
Orice efort de evitare a singuratatii esueaza si va esua, deoarece este impotriva legilor fundamentale ale vietii. In fond, nu ai nevoie de un surogat care sa te faca s-ti uiti singuratatea; trebuie doar sa devii constient de singuratatea ta, care este o realitate. Iar faptul de a o experimenta, de a o simti, este atit de frumos tocmai pentru ca reprezinta eliberarea de multime, de turma, de celalalt. Este eliberarea de teama de a fi singur. E de ajuns sa auzi cuvintul "singur", ca iti si amintesti de o rana; ai nevoie de ceva pentru a umple acest gol care te raneste. Ai nevoie de cineva pentru a-l umple. Cuvintul "singuratate" nu are acelasi sens - de rana, de gol care trebuie umplut. Singuratate inseamna pur si simplu implinire. Esti un intreg; nu este nevoie de nimeni altcineva pentru a te completa. Incearca deci sa gasesti centrul tau launtric in care esti totdeauna singur, in care singuratatea a fost intotdeauna perfecta. In viata, in moarte sau oriunde ai fi, esti mereu singur. Insa aceasta singuratate este atit de plina - nu este nici un gol -, atit de completa, atit de incarcata cu toate darurile vietii, cu toate frumusetile si binecuvintarile existentei, incit imediat ce ai gustat din propria ta singuratate, durerea va disparea. In locul ei se va naste un ritm nou, de o extraordinara blindete, pace, fericire si binecuvintare. Aceasta nu inseamna ca un om care este centrat in singuratate nu isi poate face prieteni; in realitate, numai o asemenea fiinta poate avea prieteni, deoarece pentru el prietenia nu mai reprezinta o nevoie, ci o impartasire. Fiinta umana are atit de mult, incit poate imparti cu altii.
Mintea nu se poate mentine intr-o atitudine lipsita de judecata. Daca o fortezi sa fie astfel, se produce o blocare a inteligentei. Atunci mintea nu mai poate judeca asa cum trebuie. A adopta o atitudine lipsita de judecata nu este un lucru care sa tina de sfera mintii. Numai o fiinta care a transcens mintea poate sa fie libera de judecata; altfel ceea ce pare a fi o afirmatie valida, un lucru valabil, este numai o aparenta. Orice hotaraste mintea, orice afirma ea, este poluat de conditionarile sale, de prejudecatile sale - tocmai acestea o fac sa judece. De exemplu: vedeti un hot. Faptul ca el fura este ceva real, nu contesta nimeni asta; prin urmare, afirmati despre el un anumit lucru. Si, fireste, faptul de a fura nu este bun; astfel incit atunci cind afirmi despre un om ca este hot, mintea ta spune: "Ai dreptate; afirmatia ta este adevarata". De ce ar fi insa un hot rau? Si ce este de fapt rautatea? De ce a fost oare obligat sa fure? Iar actiunea de a fura este numai una din actiuni: pe baza acesteia afirmati ceva aflat in legatura cu intreaga persoana. Si afirmati despre individul respectiv ca este un hot. El face insa si alte lucruri, nu numai faptul de a fura. Poate ca este un pictor talentat, poate ca este un dulgher bun, poate cinta frumos sau danseaza bine; acel om poate avea o mie si una de calitati. Omul, in intregul sau, este mult prea vast, iar faptul de a fura reprezinta o singura actiune. Si nu poti sa te bazezi numai pe aceasta actiune pentru a afirma ceva despre intreaga sa fiinta. Nu o cunosti deloc, si nu cunosti nici macar actiunea care a avut loc, conditiile care au determinat-o. Poate ca si tu ai fi furat in acele conditii. Poate ca in conditiile respective faptul de a fura nu este ceva rau, deoarece fiecare actiune depinde de circumstantele in care se produce. Daca privesti lumea din jurul tau si observi conditionarile oamenilor, parerile lor despre ceea ce este bine si rau, corect si gresit, vei vedea - pentru prima data - ca si propria ta minte face parte dintr-o anumita sectiune a omenirii. Ea nu contine nimic adevarat; este doar o parte. Si tot ceea ce privesti prin intermediul acestei minti poarta in sine amprenta faptului de a judeca.
Parintii au crezut intotdeauna despre copii ca sunt proprietatea lor si ca acestia trebuie sa le fie intrutotul asemanatori, sa ii copieze intocmai. O copie este insa lipsita de orice frumusete, iar existenta nu apreciaza asa ceva; ea se bucura numai de ceea ce este original. Trebuie sa iti ajuti copiii sa creasca, astfel incit sa te depaseasca. Trebuie sa ii ajuti sa nu te imite. Adevarata indatorire a parintilor este aceea de a-si ajuta copiii sa nu ii imite. Copiii sunt tentati, prin insasi firea lor, sa imite, si pe cine ar putea imita? Parintii sunt cei mai apropiati. Pina acum parintii au apreciat foarte mult faptul ca propriii lor copii le seamana. Tatal se simte mindru ca fiul sau ii seamana. Iar viata copilului este pierduta, el nu este dorit asa cum este el de fapt. Datorita acestei conceptii gresite, de a fi mindru de copiii care te imita, am creat o societate in care toata lumea imita.
Nu condamnati senzualitatea! Ea a fost condamnata in intreaga lume, si din cauza acestei condamnari energia care poate inflori in senzualitate se transforma in perversiune, gelozie, furie, ura; ea genereaza o existenta arida, lipsita de orice savoare. Senzualitatea este una din binecuvintarile omenirii. Este sensibilitatea voastra, este constiinta voastra. Este constiinta voastra filtrata prin corp.
Fiecare este atit de nefericit incit vrea sa gaseasca o explicatie acestui fapt. Iar societatea v-a dat pentru asta o strategie foarte buna: faptul de a judeca. Mai intii te judeci, desigur, pe tine insuti in legatura cu toate lucrurile. Nici o fiinta nu este perfecta si nici un om nu poate fi vreodata perfect, deoarece nu exista perfectiune; prin urmare, faptul de a judeca este foarte usor. Tu esti imperfect si exista o serie de lucruri care dovedesc aceasta imperfectiune. Si atunci te infurii, te ridici impotriva ta si impotriva intregii lumi: "De ce nu sunt perfect?" Dupa care privesti spre ceilalti, incercind sa regasesti aceasta imperfectiune in fiecare. Si doresti sa-ti deschizi inima, deoarece pina nu o deschizi, viata ta va fi lipsita de orice celebrare, va fi aproape moarta. Insa nu poti sa faci acest lucru direct. Trebuie sa distrugi mai intii in intregime acest mecanism. Deci, in primul rind: nu te mai judeca pe tine insuti. In loc sa te judeci, incepe sa te accepti pe tine insuti cu toate imperfectiunile, cu toate slabiciunile, cu toate greselile si esecurile. Nu iti cere sa fii perfect. Aceasta inseamna sa ceri ceva ce nu este cu putinta; te vei simti frustrat. La urma urmei, esti o fiinta omeneasca.
Priveste animalele, priveste pasarile: ele nu sunt triste, ele nu sunt frustrate. Niciodata nu o sa vezi un bizon iesindu-si din fire. El este pe deplin multumit sa isi mestece aceeasi iarba in fiecare zi. El este aproape iluminat! Nu exista nici o tensiune, el este in deplina armonie cu natura, cu el insusi, cu tot ceea ce este. Bizonii nu fac partide pentru a revolutiona lumea, pentru a schimba bizonul in super-bizon, pentru a face bizonii religiosi sau virtuosi. Nici un animal nu este preocupat de vreun ideal uman. Cu siguranta ca bizonii rid si intreaba: "Ce vi s-a intimplat? De ce nu puteti fi pur si simplu voi insiva? Ce nevoie aveti sa fiti altcineva?". Primul lucru este asadar acela de a te accepta, in mod profund, pe tine insuti.
D: Biblia spune ca omul este pacatos prin nastere.
M: Pacatul consta in faptul de a te simti om. Sentimentul de a fi om nu exista in timpul somnului profund. Gindul ca detii un corp este cel care face sa se nasca ideea de pacat. Oricine dintre noi nu vede decit Sinele. Chiar formele divine nu sint decit valuri pe oceanul Realitatii, sau ca imaginile de film pe un ecran.
D: Biblia afirma ca omul poate sa-si piarda sufletul.
M: Gindul "eu" este eul si el este cel care se pierde. Adevaratul "Eu" este "Eu sint cel ce sint".
D: Exista reincarnare?
M: Reincarnarea nu exista decit daca tu esti acum incarnat. Dar de fapt tu nici nu esti nascut... Eul este cauza tuturor relelor. Abandoneaza eul si nu vor mai exista rele.
D: Daca toata lumea renunta la eu, nu va mai exista practic nimeni. Cine va ara? Cine va secera?
M: Fa mai intii aceasta si vei vedea dupa aceea. Folosul pe care il aduce Realizarea este superior tuturor foloaselor pe care le pot aduce gindirea, cuvintele, actiunile, etc. Daca vei ajunge sa intelegi propria ta realitate, aceea a rishilor si a Maestrilor iti va aparea cu claritate. Nu exista decit un singur Maestru, Sinele.
D: De ce Maestrii insista asupra tacerii si a receptivitatii?
M: Ce este tacerea, daca nu elocventa eterna?
D: In ce consta atitudinea receptiva a mentalului?
D: Ce trebuie facut atunci pentru a ameliora conditia lumii?
M: Daca tu esti eliberat de orice durere, durerea nu va mai exista nicaieri. Dificultatea provine din faptul ca tu consideri lumea ca fiindu-ti exterioara si ca ea sufera mii de dureri. Dar lumea si toate necazurile sale sint in tine. Daca tu privesti in cel mai profund mod in tine insuti, durerea lumii va disparea.
D: Dar cum Dumnezeu, care este perfect, a putut crea o lume imperfecta? In principiu, opera reflecta natura artistului. De ce nu se intimpla la fel in cazul lui Dumnezeu?
M: Cine este cel care formuleaza aceasta intrebare?
D: Eu, in calitate de individ.
M: Esti tu oare separat de Creatorul tau (Dumnezeu) pentru a pune o astfel de intrebare? Atita timp cit te vei identifica cu corpul tau, vei vedea lumea ca fiindu-ti exterioara. Dumnezeu este perfectiune si opera Sa este de asemenea perfectiune. Tu esti cel care considera ca lumea este imperfecta din cauza falsei identificari pe care o faci.
D: De ce atunci Sinele s-a manifestat sub forma acestei lumi mizerabile?
M: Ca tu sa pornesti in cautarea sa. Ochii tai nu pot sa se vada; dar intr-o oglinda ei se vor putea vedea. La fel se intimpla in cazul Creatiei. "Trebuie sa te vezi mai intii pe tine insuti si apoi vei vedea ca lumea este Sinele".
D: In consecinta, totul se rezuma la a cauta mereu in sine.
M: Da.
D: Trebuie atunci sa ignor complet existenta lumii?
M: Nu trebuie sa o ignori. Ti se cere doar "sa te vezi pe tine insuti mai intii, iar apoi constati ca lumea intreaga este Sinele". Daca tu consideri ca esti corpul tau, lumea iti va aparea atunci ca exterioara. Dar cind tu esti Sinele, lumea iti apare ca Brahman.
78.Când ai păreri despre cineva ce nu-l cunoşti, judecat vei fi prin judecata ce-ai făcut. Întreabă-te ce o să spui când vei cunoaşte pe cel ce-ai judecat ..?
***
79.Cântăreşte-ţifaptelezileiînfiecare seară,aşa vei afla cunoaşterea existenţei în trup ! Aflând-o, vei şti “treapta” luminată sau întunecată a spiritului tău.
***
80.Vorbind preamultşivorbele-ţisunt goale, nu spui nimic ,.. mai bine ai aduce “plinătate” în gândirea ta, şi vei vorbi puţin, dar cu folos.
***
81.Ascultându-te prea mult când vorba nu ţi-e auzită,nupoţisăştii,detuvorbeşti, ori cel ce pasul ţi-l conduce. Priveşte-n tine atunci,aşa găsi-vei Adevărul.
***
82.“Înaltă” poate fi gândirea celuice nu grăbeşte să dea sfaturi. El ştie ce răspundere-şi asumă.
***
83.Adevărata-ţivaloareva fi cunoscută când te vorbeşte lumea toată .., nu te tulbura de vorba rea şi nu întotdeauna bună-cunoaşterea celor ce urăsc nu este “înaltă”.
85.Adună-ţi gândul dimineţii şi lasă rugăciunea peste el- găsi-vei pacea zilei din faţa ta.
86.Uşoreste“să dai”-dar,depinde“ce dai” ?!
***
87.Caută-ţi trecutul prin trăirea prezentului - de suferinţă aduni, păcatul s-a manifestat ..!
***
88.Când pacea veni-va peste casa ta, “nu risipi” sămânţa desfrânării, că totul se va destrăma !
***
89.Cuvântul tău s-aducă pacea peste gândul oamenilor, şi faptele lor vor fi bune ,..
***
90.Trezeşte-ţi dorinţa pentru cunoaştere, şi toţi oamenii te vor căuta !
***
91.Deadunicealţiifac-vegheazăcalucrul lor, să nu aducă tulburare gândului tău.
***
92.Lucrarea ta va dăinui, de gându-ţi lasă amprentaiubirii peste ea ...
***
93.Zâmbeşte acelora cei îţi cunosc curăţirea gândirii, şi nu vei avea surprize neplăcute.
***
94.Nu risipi Cuvântul Luminării peste “oceanul nesecatdegândulurii”-negura-ndoielii revărsa-va către tine ..!
***
95.Cuvintele sunt uneori o “poartă de intrare”, ce deschisă este către gând ...
***
96.Curăţeşte “noroiul vorbelor perfide”, prin îndelunga răbdare a iubirii tale-veiavearăsplata bucuriei.
***
97.Mulţi fac “dovadă de prietenie”, când revărsarea darurilor tale îi copleşesc. Cere-le ca şi ei să te “copleşească cu surpriza bucuriei lor”,abia atuncivei cunoaşte adevărata faţă ce ei ţi-au
arătat-o !
***
98.Găseşte Adevărul în judecatacelorcare“judec㔺i de-L găseşti, înţelepciunea lor este fără margini ..!
***
99.Aşează-te pe “malul suferinţei”, dar să nu cobori în vârtejul ei-de reuşeşti să o înveţi, vei câştiga îndelunga răbdare.
***
100.Priveşte în “goliciunea” celor ce se grăbesc şi vei cunoaşte pe stăpânul lor !
