luni, 1 decembrie 2008

Uitati-va dusmanii cu gândul la prieteni



A fost cineva nedrept cu voi, ati fost criticati, calomniati? Bine, am înteles, dar de ce sa ramâneti cu gândul acolo si sa fiti nefericiti zile în sir? Spuneti-va: “Chiar daca unii nu ma iubesc, multi altii ma iubesc; Dumnezeu însusi ma iubeste!” Astfel va veti gândi la prietenii vostrii, la Lumea divina, la Dumnezeu care a creat atâtea lucruri bune si frumoase de care voi beneficiati în fiecare moment al existentei voastre, si veti uita raul ce v-a fost facut. Exersându-va în acest fel, veti ajunge sa deveniti insensibili la partea negativa a lucrurilor.

Adevarata sensibilitate este deschiderea totala catre Ceruri si închiderea fata de tot ce este negativ si întunecat. Altfel, daca sunteti sensibili doar la ceea ce este negativ, aceasta este de fapt susceptibilitate, o manifestare bolnavicioasa a personalitatii. La ce fericire va puteti astepta când nici Cerul, nici Îngerii, nici florile, nici pasarile, nici prietenii nu mai exista pentru voi, ci doar oamenii nedrepti si rai?


Ati fost criticati, calomniati, si iata-va prabusiti. De ce? Pentru ca nu erati pregatiti. Trebuie sa stiti, dinainte, ca întreaga viata va fi asa. De ce sa va imaginati ca voi veti fi scutiti? Deci, acum, ridicati-va putin si spuneti-va: desigur, nu este pentru ultima oara ca primiti critici si ca, daca nu faceti nimic pentru a va întari astazi, ei bine, când aceasta se va repeta, va veti prabusi din nou. Bineînţeles, sunteti mirati: ati dori sa va spun ca, voua, aceasta nu vi se va întâmpla niciodata, ca de acum înainte veti fi protejati, scutiti. Ei nu, eu va spun doar sa va pregatiti pentru alte încercari de acelas fel! Trebuie sa stiti, dinainte, ca tot soiul de evenimente neplacute vi se pot întâmpla. Daca nu vi se întâmpla, cu atât mai bine, multumiti Cerului; si daca vi se întâmpla, multumiti din nou Cerului pentru ca cel putin ati fost pregatiti.


Oamenii au, rareori, obiceiul de a se pune în situatia celorlalti, si de aici decurg o multime de judecati gresite, cruzimi si nedreptati. Ei nu vor sa-si paraseasca niciodata propiul punct de vedere: masoara, cântaresc, judeca totul dupa gustul lor, dupa înclinatiile si preferintele lor, fara sa tina seama vreodata de ceilalti. Iar acum, când mijloacele de comunicare le permit sa vina atât de usor în contact, ei trebuie sa învete sa-si depaseasca câmpul lor limitat de cunostinte, caci altfel, tot ceea ce ar putea servi la o apropiere între ei va servi la a se distruge.

Deci, înainte de a acuza pe cineva, încercati pentru câteva minute macar sa va puneti în situatia lor; si, deseori, veti constata ca, daca ati fi în acea situatie, ati proceda, poate, de zece ori mai rau. Prin numai câteva minute de astfel de exercitii veti dobândi calitati de noblete, rabdare, indulgenta si blândete. Faceti, deci, exercitiul urmator: puneti-va pentru câteva minute în “pielea” persoanelor care nu va sunt placute si pe care le suportati greu, si veti vedea ca nu se poate sa nu capatati întelegere fata de ele si sa nu le iubiti.

Cerul ne-a daruit bogatii, pentru ca sa învatam sa fim generosi


Daca aveti în preajma persoane greu de suportat, aceasta este pentru ca sa învatati sa iubiti. Într-o buna zi, când veti parasi Pamântul si va veti înfatisa în fata Entitatiilor ceresti, ele va vor cere socoteala si va vor spune: “ De ce nu ati dat dovada de iubire fata de semenii vostri?” “ Pai, pentru ca erau urâti, rai, prosti:” “ Nu, aceasta nu este un motiv; voi ati primit din Ceruri bogatii foarte mari: ochi, gura, urechi, inteligenta, o inima, iar ele v-au fost date pentru a iubi, nu pentru ca sa calomniati, sa dispretuiti, sa distrugeti si sa calcati în picioare:” “ Da, dar erau niste nenorociti!” “ Ei bine, tocmai de aceea, aveati un motiv în plus pentru ca sa le daruiti si mai multa generozitate!” Nimic nu va va putea justifica.

vineri, 28 noiembrie 2008

Priviti cu inima, simtiti cu inima


Mintea functioneaza asemenea unui operator "sau": este corecta fie o parte, fie cealalta. Din punctul de vedere al mintii, al logicii, al rationamentului, este imposibil ca ambele variante sa fie corecte. Daca mintea este "sau", atunci inima este "si". Inima nu are logica, insa ea dispune de o anumita sensibilitate, o anumita finete a perceptiei. Ea poate sa vada ca in realitate este vorba de unul si acelasi lucru. Este un singur fenomen, vazut din doua puncte de vedere diferite. Si daca se pune problema sa alegi intre minte si inima, inima are intotdeauna dreptate, deoarece mintea este creata de societate. Ea a fost educata. Ea v-a fost data de societate, nu de existenta. Inima nu este poluata. Inima este existenta pura; ea este plina de sensibilitate. Priviti din punctul de vedere al inimii si contradictiile vor incepe sa se topeasca, la fel ca gheata.

Acceptarea


Oamenii din jur v-au judecat mereu, iar voi ati acceptat automat ideile lor. Suferiti din cauza tuturor acestor judecati, pe care le aruncati la rindul vostru asupra altora. Acest lucru este insa cu totul nefiresc, si intreaga omenire sufera din cauza lui. Daca vreti sa nu fiti antrenati in acest joc, prima conditie este de a nu va judeca pe voi insiva. Acceptati-va, plini de umilinta, imperfectiunea, esecurile, greselile, slabiciunile. Nu este nevoie sa pretindeti ca sunteti altfel. Fiti pur si simplu voi insiva; spuneti-va: "Mi-e frica; mi-e teama de noptile intunecate. Mi-e teama sa merg noaptea in padure." Ce este rau in acest lucru? Este ceva omenesc. Odata ce te accepti pe tine insuti asa cum esti, vei putea sa ii accepti si pe ceilalti, caci iti vei da seama ca sufera - la rindul lor - de aceeasi boala. Iar faptul de a-i accepta ii va ajuta sa se accepte la rindul lor. Putem inversa intregul proces: va acceptati pe voi insiva, iar acest lucru va face capabili sa ii acceptati si pe ceilalti. Si pentru ca sunt acceptati de ceilalti, ei cunosc pentru prima data frumusetea acceptarii - ei experimenteaza aceasta stare de pace si incep, la rindul lor, sa ii accepte pe ceilalti. Daca intreaga omenire ajunge in punctul in care fiecare este acceptat exact asa cum este, 90 la suta din intreaga nefericire va disparea pur si simplu de la sine. Aceasta nefericire nu are nici un fundament, iar inimile voastre se vor deschide de la sine, iubirea voastra se va revarsa asupra celorlalti.

Dragoste sau posesiune...


Este cunoscut faptul ca atunci cind te indragostesti de un barbat, iubirea ta nu se indreapta catre barbatul real ci catre unul plasmuit de imaginatia ta. Inainte de a fi impreuna, cind il zaresti de la fereastra ta, cind il intilnesti pe plaja citeva minute, sau cind va tineti de mina la film, incepeti sa va spuneti: "Suntem facuti unul pentru altul". Insa nici o fiinta nu este facuta pentru alta. Va proiectati doar, in mod inconstient, propriile fantasme asupra celuilalt. Creati astfel in jurul lui o anumita aura, iar el o creeaza in jurul vostru. Totul pare frumos, deoarece infrumusetati totul, visati, nu vedeti realitatea. Mai mult, fiecare se straduieste sa deranjeze cit mai putin imaginatia celuilalt. Prin urmare, femeia se comporta asa cum doreste barbatul, iar acesta se poarta asa cum doreste partenera sa. Insa acest lucru se poate intimpla numai citeva minute, cel mult citeva ore. Odata ce va casatoriti si trebuie sa traiti impreuna douazeci si patru de ore pe zi, acest lucru - aceasta pretentie de a fi ceea ce nu esti de fapt - se transforma intr-o povara de nesuportat. Cit timp puteti sa va comportati in asa fel incit sa satisfaceti fantezia celuilalt? Mai devreme sau mai tirziu acest lucru devine dificil, si incepeti sa va razbunati. Incepeti sa distrugeti tot ceea ce imaginatia barbatului a creat in jurul vostru, deoarece nu doriti sa fiti prizoniera unei imagini - doriti sa fiti, pur si simplu, voi insiva. Tot astfel se intimpla si cu barbatul: el doreste sa fie liber, sa fie el insusi. Acesta este vesnicul conflict dintre indragostiti, senzatia la care se ajunge in toate relatiile.

Osho

joi, 27 noiembrie 2008

A iubi sau...a nu iubi


Cind spui "Te iubesc" exista si un curent subtil de posesivitate. Fara sa se spuna explicit, se intelege ca: "Acum esti in posesia mea,nu trebuie sa te mai iubeasca nimeni". In cadrul increderii, nu se mai pune problema sa posezi persoana in care ai incredere. Dimpotriva, ii spui: "Te rog,poseda-ma. Distruge-mi ego-ul. Ajuta-ma sa dispar si sa ma unesc cu tine, astfel incit intre noi sa nu mai existe nici un obstacol". Iubirea este o permanenta lupta, un permanent conflict. Iubirea cere mereu. "Te iubesc" inseamna: "Trebuie sa ma iubesti la rindul tau. De fapt, te iubesc doar pentru ca vreau sa ma iubesti si tu". Este doar un tirg; ca urmare apare teama: "Nu trebuie sa mai iubesti pe nimeni altcineva, nimeni altcineva nu trebuie sa te mai iubeasca, deoarece nu vreau sa mai participe nimeni la iubirea mea, ea nu mai trebuie impartasita de nimeni". Mintea inconstienta a omului continua sa creada ca iubirea este ceva cantitativ, ca este vorba de o anumita cantitate de iubire: "Daca te iubesc, trebuie sa iti dau intreaga cantitate tie. Daca mai iubesc si alte persoane, trebuie sa impart aceasta cantitate intre ele; tu nu vei avea decit o parte, si nicidecum intreaga cantitate". In consecinta apare gelozia, neincrederea, lupta, cicaleala - tot ceea ce este urit si se ascunde sub frumosul nume al iubirii. In incredere nu se pune problema niciunei lupte. Aceasta este adevarata predare. Ori de cite ori spui "Am incredere in tine", acest lucru inseamna: "Din aceasta clipa, lupta mea cu tine se incheie. Sunt al tau."

Iubesc Lumea...va iubesc pe voi...pentru ca sunteti !


Cea mai mare trebuinta a omului este aceea de a fi dorit. Daca cineva are nevoie de voi, va simtiti rasplatiti. Insa daca intreaga existenta are nevoie de voi, beatitudinea voastra devine nelimitata. Iar aceasta existenta are nevoie in egala masura de un mic fir de iarba, ca si de cea mai mare stea; nu se pune problema unei inegalitati.

Nimeni nu va poate inlocui. Daca nu ati exista, intreaga existenta ar

pierde ceva; ea ar ramine pentru totdeauna ceva mai saraca; ar fi

neimplinita. Senzatia ca aceasta existenta imensa, acest intreg, are nevoie

de voi, va elibereaza de orice posibila nefericire.