joi, 14 mai 2009

TU esti OMUL - SPIRIT INFINIT !


Orice om, în calitatea lui de parte a marelui orga­nism al lumii, poate fi cunoscut cu adevărat numai dacă îl analizăm în raporturile lui cu Natura univer­sală, şi nu ca o fiinţă separată, izolată de Natură. Omul depinde în existenţa Iui de Natură, iar starea Naturii depinde de condiţia speciei umane luată ca un tot. Dacă vom cunoaşte Natura, vom cunoaşte Omul, şi dacă vom cunoaşte Omul, vom cunoaşte Natura.
Natura omului poate fi cunoscută prin înţelegerea sferei de sus a lumii celei mari, sau prin cercetarea sferei de jos a lumii celei mici, ca şi cum ele ar fi aparent un singur Firmament, o singură stea, o singură Fiinţă, deşi apar vremelnic în forme şi înfăţişări diferite.
Cunoaşterea firmamentului de sus este aceea care ne permite să cunoaştem firmamentul de jos din om, şi care ne învaţă în ce fel cel dintâi acţionează neîncetat asupra ultimului şi se pune în legătură cu acesta.
După cum cerul cu stelele sale nu este deloc separat de Totul, ci include Totul, tot aşa «firmamentul» Omului nu este separat de Om, şi după cum Mintea Universală nu este condusă de nici o existenţă din afară, tot aşa şi firmamentul din Om (sfera individuală a minţii) nu se supune nici unei reguli impuse de vreo creatură, ci este un întreg independent şi puternic. Dacă mintea individuală este una cu Mintea Universală, şi dacă posesorul minţii individuale doreşte să descopere unele secrete ale Naturii, el nu trebuie să le caute în afara sferei minţii lui, ci în el însuşi, deoarece tot ce există în Natură (ca manifestare a Naturii Universale) există în el, şi este reflectat în el însuşi, iar ideea că ar exista două minţi este doar o iluzie – cele două sunt una singură. Paracelsus

miercuri, 13 mai 2009

Mesaj de la un Lucrator in Lumina


Mesajul lui Uriel - Ce impartasesti cu ceilalti?
Fiecare persoana are un camp [energetic] care contine fiecare aspect al energiei lor vibrationale, create de gandurile lor, de credintele lor, de structura emotionala din ADNul lor si de memoria lor celulara. Acest camp este intotdeauna activ si este impartasit cu toti cei cu care comunica, cu cei la care se gandeste si cu care interactioneaza. Te conectezi cu cei cu care ai ceva comun printr-un aspect sau altul din campul tau. Atunci cand nu esti constient/a de existenta acestui camp si de continutul campului tau, inviti in mod inconstient pe altii sa intre in contact cu campul tau si sa-si impartaseasca energiile cu tine. Esti constient de ce energii impartasesti si esti deschis/a pentru a primi? Esti constient/a de ce iti impartasesc altii, si de felul cum te conectezi cu ei/ele?
Daca nu esti constient/a de actiunea acestor campuri energetice le vei simti ca fiind legaturi emotionale, ca atractie, repulsie, sau sentimentul de placere sau neplacere. Insa fara o intelegere mai profunda a intregului proces se poate sa iti atragi lectii sau sa te pui la dispozitia celor care doresc sa includa ei insisi energiile tale in lectiile lor. Raspunsul tau in fata punctului de conectare determina cum te vei implica in viata lor si cum se activeaza karma ta. Poti in continuare sa alegi pasul urmator intelegand mecanismul acestui contact energetic, si cu posibilitatea de a alege daca doresti sa participi sau nu.
Iti pierzi energia atunci cand nu-ti cunosti limitele, cand dai voie celorlalti sa intre in campul tau ca sa-ti fure puterea.
Primesti energia altora atunci cand raspunzi la cererea lor de a stabili contact energetic fie inconstient fie din obligatie, pentru vindecare, sau cand reactionezi emotional. Atunci cand iti alegi emotiile iti activezi karma, iar cand iti alegi in mod constient puterea, iti poti activa si folosi puterea de decizie.
Legatura ta cu cineva nu-ti cere sa fii parte din lectiile lor. Credinta ta ca trebuie sa participi la toate nivelele de vindecare pentru toata lumea este cea care te deschide pentru diverse conexiuni, cu experientele si lectiile lor. Atunci cand stii ca poti sa alegi, ai confirmatia ca vibratiile tale sunt pe un nou nivel, si atunci poti decide daca alegi vindecarea prin experienta sau oferind lumina. Stand prezent in propria energie vei cunoaste ce alegere este potrivita pentru tine, pentru bucuria ta si pacea inimii si spiritului tau.

duminică, 10 mai 2009

Nemanifestul naste Manifestatul !


Sunt 30 de spite în butucul rotii,
Dar folosirea lui depinde de golul din centru.
Vasul facut din huma este util
Prin golul creiat de forma lui.
Casa cu ziduri, ferestre si usi
Este utila prin golul creiat de acestea.
Desi pretuim ceia ce exista, ne folosim de ceia ce nu exista.
Tao Te Ching

marți, 5 mai 2009

Linistea Vorbeste...!


Divizarea vietii in trecut, prezent si viitor sunt forme gand, abstractii mentale. Trecutul poate fi reamintit doar acum. Iar ceea ce tu iti reamintesti este un eveniment care se petrece numai acum, si iti amintesti de el numai acum. Viitorul care vine, este acum. Asa ca singurul lucru care este real, singurul lucru care numai el exista este prezentul – acum. Iar ca sa ai toata atentia ta orientata spre acum, nu-ti trebuie o negare a ceea ce ai nevoie in viata. Ci este nevoie doar de recunosterea a ceea ce este primordial. Dupa care poti sa te uiti si la ceea ce este secundar, dar le vei intampina pe toate cu o mare liniste. Nu vei spune: ,,nu ma mai uit deloc la lucruri pentru ca tot ceea ce exista este doar prezentul”. Nu. Cautati mai intai ceea ce este primordial, si faceti-va din clipa de fata, un prieten, nu un dusman. Luati cunostiinta de ea si onorati-o! Atunci veti simti ca prezentul este baza a tot ce exista, si de aceea este lucrul cel mai important in viata spre care trebuie sa va indreptati toata atentia, prima data. Numai atunci si viata vi se va dezvalui in pace.
Tolle

sâmbătă, 2 mai 2009

INTREBARI SI ... PARERI


Pina acum, ne-am delectat cu pasaje din unele lucrari spirituale, lucrari cu tematici diverse dar cu un singur scop: acela de a trezi in noi Scanteia Divina.
Pina acum, ati putut citi si unele pasaje originale, comunicari sau invataturi, venite prin grija altor fiinte de lumina.
Va propun, cititorilor acestei pagini de blog, o discutie interactiva, cu sau fara comentarii.
Alegem o tema, puteti sa o propuneti si voi, si o comentam, fara pareri, doar asa cum se prezinta in conceptia fiecaruia.

Voi incepe eu. O intrebare si...comentarii...

CE REPREZINTA VIATA,
CE ESTE, IN ESENTA, VIATA ?


NAMASTE - Vladut

vineri, 1 mai 2009

Maestrul


Maestrul este acea entitate care ne ajuta sa invatam lectiile vietii. Totusi nu orice entitate devine automat Maestru pentru cei aflati pe trepte inferioare de evolutie. In lumea spiritului, in Ierarhia Luminii exista anumite spirite intelepte care traseaza caile evolutiei spirituale.Subordonate lor, in fiecare dimensiune, exista comisii de Invatatori spirituali ce conduc scoli in care cele mai evoluate entitati din spatiul respective invata cum sa calauzeasca drumul aspirantilor la iluminare. Iluminarea, in diferite dimensiuni cuprinde alte aspecte energetic-spirituale. In plan material, marii Invatatori au ca ghizi spirituali asemenea entitati care ii urmaresc permanent..Orice fiinta care doreste sa inceapa scoala initierii are de trecut cateva probe preliminare care sa ateste hotararea de nestramutat in a urma calea aleasa. Orice indoiala in aceasta etapa descalifica aspirantul care demonstreaza ca nu este ferm decis sa lupte cu sine insusi si sa se desprinda de vechile metehne sau atractii materiale..
Odata trecute primele probe, urmeaza etapa de purificare in care incercarile sunt legate de corectarea greselilor si rascumpararea pacatelor de care se face vinovat discipolul, totul in deplina concordanta cu legile divine. Un Maestru trebuie sa cunoasca modul in care se pot indeparta erorile trecutului si cum se poate acumula o karma pozitiva. Numai dupa ce purificarea a ajuns in stadiul final se poate incepe initierea.
Un Maestru adevarat nu preda ca profesor elevilor cursuri dupa cursuri, ci-i ajuta pe discipoli sa descopere singuri drumul, sa inteleaga singuri unde au gresit, sa discearna intre bine si rau. Nu toti cei care se cred maestri sunt ceea ce pretind. Observati cu atentie in jur si veti descoperi multi profesori, guru, maestri, initiati, iluminati, conducatori, lectori, etc.
V-ati intrebat vreodata cum se deosebesc cei autentici de cei falsi?
-un Maestru impune prin prezenta sa calma, linistita, zambitoare, tacuta, smerita, modesta.
-un Maestru nu are multi discipoli ci doar cativa, dar puterea sa de atractie aduna in jurul sau multi aspiranti.
-un Maestru nu are niciodata pretentia de a i se plati invatatura in bani. (S-au emis anumite ipoteze, eronate, ca discipolii trebuie sa plateasca initierea pentru a nu se indatora karmic fata de Maestru; Iisus nu a cerut bani pentru impartasirea Adevarurilor aduse).
-el este capabil sa recunoasca un viitor initiat si il formeaza cu multa dragoste si intelepciune chiar daca uneori este atat de exigent incat unii il considera dur. Isi poate alege orice metode pentru a face discipolul sa gandeasca.
-un Maestru reduce explicatiile la simple parabole astfel incat sa dezvolte puterea intuitiva a discipolului.
-un Maestru nu se grabeste niciodata.
-un Maestru este capabil sa conceapa cai multiple de evolutie, adaptate fiecarui discipol, in functie de calitatile si slabiciunile acestuia.
-un Maestru are acces la propriul sau Maestru Spiritual, unul dintre acei invatatori spirituali ce comunica entitatilor initiate intrupate in spatial vostru.
-un Maestru nu isi paraseste discipolii niciodata.
-un Maestru este un exemplu pentru discipoli, el cunoaste legile spatiului in care actioneaza.
Cautati-va Maestrul pana il veti gasi, iar de-l veti gasi, nu il parasiti din slabiciune sau din capriciu.
Cine sunt Maestrii?
Sunt oameni obisnuiti in aparenta, dar in spirit pot fi entitati foarte evoluate care au venit pe Pamant in misiune pentru a deschide noi orizonturi celor ce doresc sa progreseze. De asemenea rolul lor este de a se perfectiona ei insisi si de a studia cum se aplica legile spatiului vostru, dar si in altele. Ei colaboreaza cu entitati invizibile din alte spatii de la care primesc ajutor sau pe care le ajuta.
Nu confundati discipolii avansati cu Maestrii!
Un discipol poate indruma la randul sau , dar numai daca Maestrul sau considera ca poate; altfel, propriile greseli le poate inocula si celorlalti, intarziindu-le involuntar progresul prin orientare falsa. Nimeni nu se autointituleaza profesor, invatator sau Maestru daca nu a fost confirmat astfel de propriul sau Maestru..
Un Maestru isi cunoaste puterile si nu le foloseste decat pentru a face bine omenirii.
Daca doriti sa intalniti Maestrul care va este potrivit, aveti incredere ca dorinta va va fi indeplinita daca aratati ca nimic nu va mai impiedica in drumul ascendent spre evolutie spirituala.
Maestrul si discipolul sunt compatibili ca nivel de vibratie. In cazul in care aceasta compatibilitate nu exista, relatia nu va dainui.
Alegerea Maestrului nu trebuie sa fie influentata de cei din jur, ci sa fie libera, conform unei chemari interioare care se manifesta ca atractie, simpatie, afectiune, dragoste.

Maestrul nu refuza niciodata discipoli ce vin sa caute invatatura, dar va recunoaste de la inceput pe cei ce vor ramane si pe cei ce vor pleca.
Societatea actuala ridicularizeaza pe acei intelepti care s-au ridicat pe trepte superioare de cunoastere pentru ca sunt modesti, ca nu au diplome si titluri, sau hainele lor sunt simple ori demodate.
Nu ii dispretuiti!
Aveti atat de multe de invatat!

joi, 30 aprilie 2009

Iubirea


Pentru a intelege iubirea, trebuie in primul rind sa fiti plini de iubire;numai atunci puteti intelege iubirea. Milioane de oameni sufera: ei doresc sa fie iubiti, insa nu stiu cum sa iubeasca. Iar iubirea nu poate exista ca un monolog; ea este un dialog, un dialog armonios. Nu ceea ce vi se ofera va multumeste; satisfactia provine din ceea ce daruiti voi celorlalti. Nu puteti fi multumiti daca sunteti cersetori, multumirea apare numai daca sunteti regi. Iar atunci cind daruiti iubire, deveniti un rege. Puteti darui atit de mult - este inepuizabil; cu cit daruiti mai mult, cu atit iubirea voastra devine mai rafinata, mai subtila, mai nuantata.



In momentul in care intelegeti ce este iubirea, in clipa in care
experimentati iubirea, deveniti iubirea insasi. Atunci in voi nu mai exista
nici dorinta de a fi iubiti, nici dorinta de a iubi; faptul de a iubi va
deveni felul vostru firesc de a fi, la fel de natural ca si respiratia. Nu
puteti face nimic altceva; veti fi - pur si simplu - plini de iubire. Daca
iubirea voastra nu va gasi ecou, nu va simtiti raniti. Motivul este
urmatorul: numai persoana care a devenit ea insasi iubirea, poate iubi.


Puteti darui numai ceea ce aveti deja. Nu are rost sa cerem iubire unor
oameni care nu au cunoscut iubirea in viata lor, care nu au ajuns la sursa
intregii lor fiintari, care nu au cunoscut iubirea in toata stralucirea
ei... Cum ar putea sa iubeasca acesti oameni? Ei pot numai sa simuleze...
S-ar putea chiar sa creada in mod sincer ca va iubesc. Insa, mai devreme sau
mai tirziu, isi vor da seama ca este numai o pretentie, ca este numai un
rol, o ipocrizie. Poate ca nu intentioneaza sa va insele, insa ce pot face
aceste persoane? Voi cereti sa fiti iubiti, iar celalalt cere, la rindul
lui, acelasi lucru.


Fiecare presupune ca partenerul este obligat sa
iubeasca, si fiecare incearca din rasputeri sa o faca. Aceasta este o idee
fixa, insa o asemenea idee nu duce la nimic. Ambii parteneri vor descoperi
acest lucru, si fiecare il va reprosa celuilalt, plingindu-se ca ceva nu
este in regula. De la bun inceput ei sunt de fapt niste cersetori, iar
miinile lor, intinse catre celalalt pentru a cere, pentru a ruga, ramin
goale.


Cei care au gasit sursa iubirii in ei insisi nu mai au nevoie sa fie iubiti;
in ciuda acestui fapt, vor fi iubiti. Ei vor iubi pur si simplu pentru ca au
prea multa iubire, la fel ca un nor care vrea sa-si reverse ploaia, ca o
floare care vrea sa-si imprastie parfumul, fara dorinta de a primi ceva in
schimb. Rasplata iubirii este iubirea insasi si nu faptul de a primi iubire.
Acesta este unul din misterele vietii: atunci cind o persoana este
rasplatita prin insasi iubirea pe care o raspindeste in jurul ei, multi
oameni o vor iubi; fiind in contact cu ea, toate aceste fiinte vor gasi
treptat-treptat sursa iubirii in interiorul lor. Ele pot fi in legatura cu o
fiinta care isi raspindeste iubirea fara sa ceara nimic in schimb. Si cu cit
aceasta fiinta impartaseste si raspindeste mai mult iubirea sa, cu atit
iubirea este mai mare.


Osho