luni, 21 iulie 2008

Cresteti si...va inmultiti ca fiinte de Lumina !


Noi suntem seminţele, noi trebuie să germinăm, noi trebuie să creştem şi să dăm roade. Dumnezeu, această imensă Forţă a Universului care ne înconjoară, Viaţa însăşi, ne pune la dispoziţie tot ce avem nevoie, trebuie să întindem mîna şi să luăm.

Suntem seminţele Noului Pământ şi trebuie să creştem în Noua Energie, în Iubire şi Pace interioară.

Primul lucru pe care trebuie să-l facem este să ne întindem rădăcinile pentru ca germinarea să fie mai rapidă. Nu avem nevoie de apă, nu avem nevoie de îngrăşămînt, ci numai de energie şi de un Suflet deschis. Peste tot este energie, peste tot este Creaţie.

În scurt timp, sau într-un timp mai îndelungat, sămînţa se va transforma în plantă şi va creşte. Poate va oferi umbra sa altor osteniţi în ale cunoaşterii şi în ale pătrunderii tainelor universale. Este foarte bine, important este ca planta să crească continuu, important este ca Noi să creştem continuu, să nu stagnăm. Trebuie să evoluăm, să alegem calea Creaţiei Depline.

Acum, urmează un alt adevăr pe care unii nu ar vrea să-l recunoască, de aceea vor respinge şi ce scrie în paginile acestei cărţi. O vor aşeza frumos în bibliotecă şi vor spune...Adevărul Lor.

Nu toate seminţele germinează, chiar dacă sunt înconjurate de ceea ce le trebuie, de ceea ce le este necesar. Unele seminţe preferă să rămînă la această fază, la acest stadiu de evoluţie. Nimeni nu obligă pe nimeni să facă ceva peste voinţa lui. Unele seminţe preferă să fie udate toată viaţa, să fie înconjurate de speranţa că vor creşte plante, odată.

Acele seminţe vor pierde satisfacţia supremă de a fi folositoare celorlalţi, vor pierde satisfacţia de a fi miresme pentru albinuţele ostenite care caută hrană, să-i spunem spirituală.

Niciun comentariu: