SA NE FERIM DE A FACE JUDECATI TEMERARE

Întoarce-ti privirea spre tine însuti si fereste-te de a judeca faptele altora. Atunci cînd judeca pe ceilalti, omul se osteneste zadarnic, de cele mai multe ori e pascut de greseala si lesne aluneca în pacat; în schimb, cînd se judeca pe sine si-si cerceteaza propriul cuget, fapta-i prieste, aducîndu-i întotdeauna rod si folos. Ne dam mereu cu parerea cu privire la acele lucruri care ne stau pe suflet, ceea ce face ca, orbiti de iubirea noastra de noi însine, sa pierdem usor din vedere dreapta judecata. Daca Dumnezeu ar fi tinta curata a tuturor gîndurilor si dorintelor noastre, nu ne-am framînta atîta cînd parerile noastre întîmpina împotrivirea celorlalti.

Dar iata ca sta cuibarit în noi cîte un lucru - alteori vine si altceva sa ne dea ghes din afara - si ne pomenim, într-un fel sau altul, mînati care încotro de imbolduri. Multi, de fapt, se cauta într-ascuns pe sine în tot ceea ce fac, dar nu-si dau seama de asta. Pot chiar parea cu totul împacati cu ei însisi, atunci cînd, dupa voia si parerea lor, toate le merg struna; e de ajuns însa ca lucrurile sa ia alta întorsatura decît aceea dorita, si ei nu întîrzie sa intre în framîntare si sa se întristeze. Între prieteni si concetateni, între oameni evlaviosi si calugari, se nasc astfel, destul de des, neîntelegeri, dezbinari si sfada.

Naravul care a prins radacini anevoie se dezvata si nimanui nu-i face placere sa primeasca povete împotriva parerilor sale. Daca te vei bizui mai mult pe luminile mintii si pe iscusintele tale decît pe virtutea supunerii lui Isus Cristos, cu greu, daca totusi vreodata, vei ajunge cu adevarat luminat la suflet: Dumnezeu, într-adevar, ne doreste cu desavîrsire supusi vointei sale si ridicati dincolo de toata priceperea si lumina mintii omenesti, prin focul arzator al dragostei sale.

Imitatiunea lui Cristos