Aşadar, nu este sigur că toţi vor să fie fericiţi,
fiindcă cei care nu vor să se bucure de Tine, singura viaţă fericită care
există, nu vor în nici un caz viaţă fericită. Dar oare toţi vor aşa ceva? Însă,
pentru că trupul pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul pofteşte împotriva
trupului, pentru ca acestea să nu facă ceea ce vor ele, ei decad în ceea ce
pot, şi se mulţumesc cu acest fapt deoarece lucrul pe care nu sînt în stare
să-l facă nu şi-l doresc atît de mult cît ar fi îndeajuns ca să-l poată face.
Eu, unul, aş vrea să-i întreb pe toţi dacă ei preferă să
se bucure mai mult de adevăr decît de minciună. Dar, pe atît nu ezită să spună
că preferă să se bucure de adevăr, pe cît nu pregetă să afirme că vor să fie fericiţi.
Într-adevăr, viaţa fericită nu este altceva decît bucurie de adevăr. Căci aceasta
este bucuria de Tine, Cel Care eşti adevărul, o, Dumnezeule al meu, frumuseţea
mea, salvarea feţei mele, Dumnezeule al meu. Toţi vor această viaţă fericită,
această viaţă, care este singura fericită, toţi o vor toţi vor bucuria de
adevăr.
Am cunoscut în mod direct în viaţa mea numeroşi indivizi,
care voiau să-i înşele pe alţii dar n-am văzut pe nimeni care să-şi fi dorit să
fie el cel înşelat. Deci, unde au cunoscut ei această viaţă fericită dacă nu
acolo unde au luat cunoştinţă chiar de adevăr? Căci ei, dacă într-adevăr nu vor
să fie înşelaţi, iubesc în mod sigur adevărul. Ba chiar şi atunci cînd iubesc
viaţa fericită, care nu este nimic altceva decît bucurie de adevăr, ei tot
adevărul îl iubesc pînă la urmă. Şi de bună seamă că nu l-ar iubi dacă, în memoria
lor, n-ar exista o anumită cunoaştere a lui.
Prin urmare, de ce nu se bucură ei de aceasta? De ce nu
sînt fericiţi?
Nu sînt fericiţi pentru că sînt mai ancoraţi în ceea ce
îi face pe ei mai curînd nefericiţi decît în adevărul acela de care de-abia,
de-abia îşi mai amintesc.
Fiindcă în oameni lumina este şi pe deasupra şi măsurată.
N-au decît să meargă, dar să nu-i prindă întunericul.
Dar de ce adevărul naşte ură şi de ce Omul Tău, cel care
a predicat adevărul, a devenit pentru ei un duşman, de vreme ce viaţa fericită,
care nu este altceva decît bucurie de adevăr, este totuşi iubită? De ce, dacă
nu pentru că aşa este iubit adevărul, încît aceia care iubesc altceva, ar dori
ca ceea ce ei iubesc să fie adevărul. De ce îl iubesc, deci, dacă nu pentru
faptul că ei nu acceptă să fie înşelaţi, nu vor să fie dovediţi că sînt falşi?
Rezultă clar de aici că ei urăsc adevărul din cauza
acelui lucru pe care îl iubesc în locul adevărului. Ei iubesc adevărul, însă
numai atunci cînd acesta luminează, şi îl urăsc ori de cîte ori el îi acuză.
Căci, datorită faptului că nu vor să fie înşelaţi, ci vor numai să înşele, ei
iubesc adevărul, cînd acesta se arată pe el însuşi, şi îl urăsc atunci cînd îi arată
pe ei. Şi de aceea el le va da răsplată faptul că toţi cei care nu vor să fie
daţi în vileag de către el vor fi daţi în vileag chiar atunci cînd nu vor şi
cînd el, adevărul, nu va fi vizibil pentru ei. Ei bine, aşa este, chiar aşa
este
sufletul omenesc, chiar aşa de orb şi de îndărătnic, de
urît şi de nedemn: vrea să stea ascuns, dar nu vrea să i se ascundă ceva.
În mod paradoxal, lui i se acordă şansa de a nu i se
ascunde adevărul, dar adevărul însuşi să-l ascundă pe el. Totuşi, chiar şi aşa,
în timp ce este nefericit, el încă mai doreşte să se bucure de cele adevărate
mai mult decît de cele false. Prin urmare, va fi fericit dacă, nefiind împiedicat
de vreo dificultate, se va bucura de adevărul însuşi, singurul prin care toate
sînt adevărate.
Sfîntul Augustin - Confesiuni