miercuri, 29 iulie 2009

Obişnuinţa devine a doua natură



Corpul acţionează în mod automat, potrivit cu legile naturii sale egoiste, şi în funcţie de obişnuinţă. Atat este de enormă forţa obişnuinţei asimilate , încat orice idee pe care omul o va repeta în sinea sa, hotărand că o vrea, pană la urmă ajunge să o dorească cu adevărat. Astfel, exersarea dorinţei de a se înălţa spiritual, conduce la crearea unei dorinţe naturale: obişnuinţa devine a doua natură.
Laitman

luni, 27 iulie 2009

Adevărul altruismului, acoperit sau deghizat ca egoism



Realitatea din jurul nostru a fost organizată în mod special astfel încat să ne deturneze fără încetare de pe calea spre atingerea lumilor spirituale. Mii de ganduri ne distrag tot mereu de la scopul urmărit, şi în acelaşi timp, cu cat ne străduim mai mult să rămanem pe direcţia dorită, cu atat mai mult suntem distraşi. Împotriva tuturor perturbarilor, există o singură doctorie, şi acesta este Creatorul.
Situaţiile neplăcute au rolul de a ne îndrepta spre Creator pentru a-L implora să ne ajute, eliberandu-ne de suferinţele devenite de nesuportat. Se spune că acest demers al Creatorului se aseamănă cu părinţii care spun copilului poveşti pentru a-i distrage atenţia de la mancare - lucru important - pentru a-l face să mănance pe neobservate.
Astfel, Creatorul îmbracă adevărul altruismului în mantia motivaţiilor egoiste. Deci, din interiorul unor cauze egoiste, se naşte în noi dorinţa de a percepe spiritualitatea. Iar o dată ce vom fi gustat prima dată din spiritualitate, vom dori numai această hrană, spirituală.
Laitman

vineri, 24 iulie 2009

Intelepciune Divina


Înţeleptul Yakov din Lublin a spus o dată: mie-mi plac mai mult păcătoşii care ştiu că sunt păcătoşi, decat cei Drepţi care se stiu (se cred) Drepţi. Dar păcătosul care se crede drept nu are nici o şansă a găsi drumul spre Adevăr, căci chiar şi în „Infern”, vor pretinde că au fost trimişi spre a salva alte suflete.

Lupta cu egoismul se poate împărţi în 2 fronturi.


Ca urmare a progresului spiritual, omul descoperă în sinea sa dragoste faţă de duşmanii cei mai răi, pană la ultimul. Cea mai mare muncă spirituală ar fi să se roage pentru duşmani.Lupta cu egoismul se poate împărţi în 2 fronturi. În primul, omul aleargă după dorinţe încercand a le satisface, iar în al doilea, omul fuge de dorinţe, acestea urmărindu-l fără întrerupere.
Cei care neagă unicitatea Creatorului, sunt cei care nu realizează că tot ce ce se petrece în jurul lor şi cu ei, este de fapt, absolut identic cu Creatorul, reprezintă una şi aceeaşi entitate.Nu este nimic mai rău pentru afirmarea guvernării Creatorului, decat sentimentul deprimării, frustrării, care poate cade peste orice om din diverse motive: suferinţă, slăbiciune, sărăcie, lipsuri...Dar dacă omul înţelege că în lovitura primită se află şi doctoria dorită , el ar putea să accepte gustul său amar, la fel ca bolnavul, care acceptă medicamentul amar. „ Nu există nici un rău în Lume”. „De aceea nu trebuie să privim suferinţele ca pe ceva rău, ci ca pe nişte leacuri amare, amarul fiind adevăratul gust al medicamentelor!”. Nu este nevoie să fii preocupat de însăşi suferinţa, ci să te întrebi: „de ce sunt preocupat?”.
Omul trebuie să facă totul pentru a-şi vindeca tristeţea prin credinţa, care aduce fericirea. Dar la credinţă se ajunge prin muncă spirituală aprofundată. Omul poate să-şi asimileze numai cele resimţite de el prin răscolirea emoţiilor sale. Cele rămase în afara lui, nu dau nici o reacţie, nefiind atinse. Acest lucru este valabil si în ce priveşte influenţa Creatorului asupra noastră: noi putem să-L realizăm doar dacă acţionează ”prin intermediul nostru”, îl percepem nu precum este în afara noastră, ca Absolut, ci precum e „prelucrat” de simţurile noastre, trecand prin filtrul acestora. Deşi simţurile noastre nu percep unitatea - celor aflate în jur, şi originea lor - la sfarşitul drumului, în”Finalul Corectării” , ni se va revela şi vom percepe Unicitatea Creatorului.
Omul care crede că se poate corecta prin munca spirituală, trebuie să-şi revizuiasca raportul faţă de credinţă, fata de unicitatea Lui, faţă de Atotputernicia Sa. Să nu uităm, că numai prin intermediul apelării la Creator, implorandu-l să ne transforme, şi numai cu ajutorul Lui, se poate realiza adevărata schimbare.
RAV LAYTMAN

Sunt zece reguli în munca spirituală.


Trei dintre ele se pot învăţa de la un prunc: pruncul este fericit fără legătură cu vre-un eveniment; el nu este liniştit nici o clipă; pruncul pretinde cu toate forţele ceea ce doreşte. Şapte din reguli se pot învăţa de la un hoţ: hoţul lucrează noaptea; el încearcă să atingă din nou ceea ce nu a reuşit în noaptea precedentă; hoţul este solidar cu prietenii lui; hoţul se pune în primejdie pentru a atinge ceva chiar foarte neînsemnat; hoţul nu apreciază cele furate şi le vinde pentru mărunţiş; hoţul primeşte bătaie, dar tot nu se linişteşte; hoţul vede numai avantajele afacerii lui, nefiind gata să se schimbe. Şi încă ceva: fiecare lacăt are o cheie, dar dacă lacătul nu se deschide, hoţul cel grozav îl sparge. Creatorului îi plac vitejii care sunt gata să-şi zdrobească inima pentru a ajunge la El!( le heichal hamelech). Doar omul care este deja înălţat pană la gradaţiile cele mai de sus, are posibilitatea să se aplece, dăruindu-se pe deplin Creatorului său. În procesul creşterii sale spirituale, a înţeles cat de puţină valoare are şi el şi lumea aceasta. Omul presimte şi neînsemnătatea înaintării sale spirituale ca individ, şi a atingerii personale a Infinitului. Înţelege că numai de Creator are nevoie!
RAV LAYTMAN

duminică, 19 iulie 2009

Plăcerea - o forţă care atrage; suferinţele - forţa care respinge


Două forţe acţionează asupra noastră în acelaşi timp. Suferinţa ne împinge din spate, iar plăcerile ne atrag în mrejele farmecului lor, făcandu-ne să înaintăm. Dacă singura forţă care acţionează era numai atracţia spre noi plăceri, nu era posibilă înaintarea, de frica pierderii celor deja posedate de noi. Pentru a ne mobiliza, este necesară şi o a doua forţă, aceea a suferinţelor care ne presează să înaintăm, obligandu-ne să fugim de situaţia prezentă.
Păcatul orgoliului este mai mare decat acela de a ceda plăcerilor.
Rădăcina tuturor abaterilor, delictelor, încălcarea legilor, este dorinţa de plăcere. Cand încălcarea legii este rezultatul dorinţei , aceasta este ţinută în secret, din cauza jenei de a fi fost învins de o slăbiciune. Însă plăcerea de fi supărat este exprimată gălăgios, fără ruşine. Fiind supărat, esti sigur de dreptatea ta, fiind mîndru de această dreptate. Dar orgoliul tău te degradează spiritual, acesta fiind manifestaţia cea mai puternică a egoismului.
Suferinţele nu sunt menite a pedepsi, ci a-l determina pe om să se adreseze Creatorului său.
Dacă omul trece prin suferinţe fizice sau sufleteşti, sau are greutăţi economice, dar nu regretă faptul că este pedepsit de Creator, atunci suferinţa sa nu reprezintă o pedeapsă. Aceasta, pentru că pedeapsa trimisă de Creator nu a fost acceptată. Dat fiind că pedeapsa este o „ CORECTARE” a sufletului, omul care nu trăieşte pedeapsa ca atare, pierde ocazia de corectare conţinută în aceasta. Totuşi, nu trebuie să greşim crezand că pedepsele trimise nouă de Creator corespund principiului „după plată şi răsplată” din lumea noastră. Pedepsele nu ne sunt trimise ca urmare a unor greşeli, sau pentru că nu L-am fi ascultat. Ele sunt destinate a ne conduce spre Creator, spre a-L ruga să ne ajute, astfel apropiindu-ne de El. Strigătul către Creator, ca să ne uşureze suferinţa, conţine în sine recunoaşterea suveranităţii Lui, astfel reprezentand o corectare a noastră, mai importantă decat dacă omul îşi accepta suferinţa, pedeapsa fără a se ruga.De aceea,în rugăciunea expusă în faţa Creatorului, prin care îl implorăm să ne absolve de pedeapsă, omul nu cere să fie eliberat de ocazia de corectare! Prin însăşi producerea legăturii dintre om şi Creator, are loc un proces important de corectare, mai mare decat prin însăşi suferinţa.
RAV MICHAEL LAYTMAN

sâmbătă, 11 iulie 2009

Lumile înalte spirituale...


Lumile înalte spirituale, ne apar ca opuse, inversate, şi pe bună dreptate. Asta se datoreşte faptului că în lumea aceasta, legile sunt bazate pe egoism, pe dorinţa de a stăpani şi de a înţelege, pe cand, natura lumii spirituale este „altruismul absolut” - dorinţa de a dărui şi de a crede. Natura materială şi cea spirituală există alaturi,fiind pe deplin opuse, neavand nimic în comun. Vom avea capacitatea de a vedea ceea ce se petrece în sferele spirituale, doar preschimband voinţa de a primi în voinţă de a dărui, dorinţa de a înţelege în dorinţa de a crede. Altfel, oricat ne-am strădui, nu putem avea nici cea mai mică idee ce înseamnă lumea spirituală.
Senzaţia de nemurire, eternitate, îşi are originea în despărţirea definitivă de Ego.Nu este de ajuns a crede în Creator. Credinţa trebuie să şi fie înreptată înspre binele Lui, în aşa fel încat să fie dezinteresată, adică fără să aşteptăm de la El îndeplinirea vreunei dorinţe. Rugăciunea înseamnă a ne adresa Creatorului, ea avand ca scop, a trezi într-însul dorinţa de a ne ajuta să-i intuim importanţa şi măreţia. Numai cei care simt cu adevărat o astfel de dorinţă, primesc răspuns de la Creator, prin înălţarea lor în lumea spirituală, unde Creatorul se releva în toată splendoarea şi măreţia sa. Prin aceasta i se conferă celui care doreşte acest lucru, puterea de a-şi transcende propria natură.
Atingerea eternităţii depinde de obţinerea Luminii Creatorului, care oferă puterile colosale necesare pentru a ne împotrivi naturii noastre şi să o neutralizăm, eliberandu-ne de egoism. După aceasta, omul simte că nu se va mai putea niciodată reîntoarce la egoism, şi din acel moment va trăi întotdeauna în lumea spirituală, cunoscand sentimentul nemuririi, al infinitului, în care prezentul şi viitorul se suprapun, nediferind între ele.
RAV MICHAEL LAYTMAN