Noi trebuie să ne păstrăm „umilinţa” în faţa Sinelui suprem care ne animă, în faţa divinului din noi. Trebuie să fii conştientă de faptul că toate calităţile frumoase, bune şi autentice îi aparţin LUI, că persoana nu este decât un instrument al manifestării sale, un aparat prin care divinul se proiectează în această lume, dar nu este altceva decât un înveliş golit de substanţă. Va trebui să recunoşti în tine divinitatea care se manifestă pretutindeni în univers, FIINŢA eternă, şi să te supui cu umilinţă acestei divinităţi. Dimpotrivă, nu trebuie să te supui niciodată puterilor terestre sau infernale, nici să cazi în genunchi în faţa formelor materiale, căci atunci ai transforma umilinţa divină într-o „auto-umilire” satanică şi laşă, prin care ai răni divinitatea FIINŢEI eterne care te animă.
Dacă doreşti să serveşti cu adevărat marele plan al mântuirii pământului, va trebui să nu uiţi niciodată că nu trăieşti şi nu lucrezi prin propriile tale forţe. Întreaga energie vine de la Dumnezeu şi toate forţele pe care le manifeşti provin de la Sinele tău superior, de la Dumnezeu. Aminteşte-ţi întotdeauna că persoana ta este o aparenţă. Adevărata ta fiinţă, unica realitate eternă din tine este Dumnezeu! Încrederea în sine este încrederea în Dumnezeul care locuieşte în inima ta, dar nu şi încrederea în persoana ta, în această aparenţă. „Încrederea divină în sine” este indispensabilă oricărei activităţi creatoare şi reprezintă relaţia interioară cu Dumnezeu. Atunci când o persoană îşi imaginează însă că toate aceste calităţi şi toate aceste forţe îi aparţin ei – nu lui Dumnezeu – încrederea divină în sine se transformă în „infatuare” satanică.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu