duminică, 21 iunie 2009

De la disperare la speranţă, de pe o treaptă pe alta.


Cate o dată, mersul spre spiritualitate este întrerupt, omul pierzandu-şi forţele şi speranţa. El disperă din cauză că nu a reuşit pană acum să atingă înţelepciunea sublimă, ori să acţioneze măcar o dată fără intenţie egoistă. El regretă faptul că nu are nici un control asupra gandurilor care aleargă fără încetare, urmarind succese în Această lume. Devine deprimat şi începe să creadă că apropierea de Creator le este dată doar unor anumite persoane dotate, adică născute cu puteri şi însuşiri deosebite, cu idei şi dorinţe deosebite, potrivite pentru acest scop, care au o inimă anume atrasă spre o astfel de muncă interioară.
Dar, odata cu trecerea „furtunii”, omul descoperă spre uşurarea sa că fiecare om are loc langă Creator. Primeşte din nou sentimentul că fiecare om are dreptul la delectările spirituale prin reunirea cu Creatorul, că fiecare om va intelege - mai devreme sau mai tarziu - ca are acest drept. Omul este eliberat din starea de disperare şi din nou devine sigur de măreţia şi atotputernicia Creatorului avand certitudinea guvernării superioare, a ajutorului oferit din înalturi fiecărui om, doar cu condiţia să ceară îndrumare. Şi iarăşi are "destinatar" - căruia să-i trimită rugămintea de a-i fi apropiat.
Dar după acestea, iarăşi cade în disperare, aducandu-şi aminte de lipsa de succes din ocaziile precedente cand, deşi a făcut tot ce credea necesar, totuşi nu a atins Divinitatea. Adevărata schimbare are loc numai atunci cand înţelege faptul, că totul i-a fost trimis de Creator, în mod special, spre binele lui, pentru a-l motiva să crească, să se maturizeze si va începe adevărata muncă interioară. Atunci ii revin forţele, şi începe să primească forţe de pe gradaţia spirituală următoare, altruistă, spre care aspiră. Cu alte cuvinte, este însufleţit de lumina provenită de la gradaţia viitoare, care îl luminează din depărtări, răsfăţandu-l cu plăcere spirituală, dar care nu-i poate pătrunde interiorul deocamdată, omul fiind încă în posesia dorinţelor egoiste.
RAV MICHAEL LAYTMAN

Niciun comentariu: