Sistemul de percepţii al omului este pe deplin subiectiv. Percepţia realităţii depinde total de situaţia sentimentală, fiziologică şi spirituală a sa. În lumea spirituală, prezentul omului este determinat de poziţia sa pe scara spirituală, şi ceea ce percepe, reprezintă însăşi realitatea. Chiar şi în lumea aceasta, sesizarea prezentului reprezintă lumea noastră. Lumea viitoare este cea pe care o vom sesiza în clipa următoare. Timpul nu există cu adevărat ci este o succesiune a snzaţiilor, a sentimentelor. Omul care acceptă realitatea „deasupra raţiunii”, trăieşte de fapt în viitor, deci pe o gradaţie superioară lui.De exemplu, un om de afaceri, este mereu preocupat de viitorul caştig, calculand din timp modul în care trebuie să acţioneze pentru a nu fi în pierdere sau pentru a-şi mări caştigul care poate consta în bani, putere, cinste sau odihnă şi linişte.
Cei care sunt pe drumul dezvoltării spirituale, se opresc din vreme în vreme să-şi supravegheze realizările, să-şi analizeze sensul existenţei. Cu cat este mai profund spiritualmente, cu atat mai frecvent se opreşte, chiar şi în fiecare moment, pentru a-şi face darea de seamă, în aceste probleme esenţiale. Oamenii care sunt departe de această expediţie spirituală, aleargă mereu înainte fără oprire, după bagatelele acestei lumi. În lumea noastră, care ne orbeşte, corpul are tendinţa de a ignora aceste chestiuni, care l-ar putea tulbura, oprindu-l din maraton, şi lăsandu-l fără răspunsuri. Chiar şi în rarele momente de sinceritate, cand omul se intreaba pentru cine oare trudeşte, răspunsul ar putea să-l cutremure, lăsandu-l fără teren sub picioare. Oare să fi muncit atat numai pentru corp!?
Acest răspuns nu poate fi acceptat de corp, de aceea nu corpul pune această întrebare, ea rămanand de obicei fără răspuns.Însă OBIECTUL spiritual , adevărul intim, continuă să cerceteze care ar fi caştigul realizat de suflet? Aceste întrebări au scopul de a stimula pe om să-şi continue drumul pe ruta corijării sale cu răsplata Eternităţii care este inclusă automat.
Dar atunci cu ce scop oare ne lasă Creatorul să trăim în minciună, să credem în meschinăria acestei vieţi, orbeşte? Pur şi simplu pentru că vasul spiritual este edificat printr-un proces îndelungat, fiind foarte complicat şi complex.
Nevoia de a experimenta pană la capăt şi în toate nuanţele posibile, toate plăcerile care există, pană la ultima picătură, este un proces inseparabil de cel al creerii Vasului Spiritual. Acesta este procesul achiziţionării experienţei care decurge de-a lungul tuturor reîncarnărilor omului în lumea aceasta. Informţiile sunt acumulate în suflet printr-un proces misterios, dar este revelat la momentul potrivit. Întrucat omul a fost creat esenţial ca „dorinţa de a se delecta”. Creatorul l-a înzestrat cu o viaţă neadevărată, efemeră, doar pană la regăsirea ei, prin maturizarea spirituală, cand va fi pregătit să edifice vasul spiritual.
Lumina Creatorului aduce cu sine corijarea dorinţelor, raţiune şi plăcere
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu