vineri, 24 iunie 2011

DORINŢA DE PROFEŢII, DORINŢA DE CAPACITĂŢI DE VINDECARE ŞI EXTRASENZORIALE !


Să-i mulţumim Tatălui prea bun, prea sfînt şi prea plin de iubire pentru toate binecuvîntările sale căci nimic nu ar fi creat şi nimic nu ar exista fără binecuvîntarea sa !
Tată, Doamne Dumnezeule, dă-ne înţelepciune, după mare voia ta, să-ţi înţelegem căile şi iubirea căci tare suntem în umbra iluziei şi ne amăgim cu aceasta.

Vremurile se apropie din ce în ce mai mult şi cine va trebui să plece va pleca, cine va trebui să rămînă va rămîne. Dacă vă aflaţi pe acoperiş, acolo să rămîneţi şi dacă sunteţi în cîmp, acolo să staţi, să nu vă întoarceţi după frate sau după soră, după copil sau soţie, pentru că de fiecare are grijă Dumnezeu.
Vrem să cunoaştem, vrem să ştim ce se întîmplă în viitor, vrem să facem parte din grupuri care prin meditaţii să atragem energii...nebănuite, energii diafane care să ne înalţe în alte sfere energetice.
Vrem să vindecăm şi pentru asta facem diferite iniţieri în diferite sisteme, căutăm spirite care să ne ajute să ne deschidem nu ştiu ce ochi şi nu ştiu ce roţi energetice, prin care să vedem viitorul, al nostru şi al celorlalţi.
Toate acestea le facem cu multă căutare şi pasiune, toate le facem cu sîrg şi conştiinciozitate.
Toate drumurile sunt bune şi toate duc în aceeaşi direcţie, spre cunoaşterea desăvîrşirii iubirii noastre faţă de tot ce ne înconjoară, a iubirii noastre faţă de iubirea lui Dumnezeu.
Să-l rugăm pe Dumnezeu Tatăl să binecuvînteze pe Dumnezeu, Domnul Dumnezeu, în veci, amin, pentru a putea să ne ofere în continuare iubirea sa, prezentă peste tot în jurul nostru.

Ar fi îndreptăţit să credem şi să fim convinşi că orice vindecare, dacă nu are permisiunea divină să se întîmple, nu se va întîmpla, chiar dacă avem pereţii cabinetelor tapetaţi cu diplome şi ştim peste 1.000 de simboluri şi încantaţii. Unii dintre noi au venit aici nu să se vindece de bolile lor ci să ne scoată în evidenţă faptul că fără permisiune divină nu putem să apelăm la darurile noastre obţinute cu trudă şi mulţi bani – iniţierile energetice...tot cu permisiune divină.
Ar fi îndreptăţit să credem că orice profeţie ne soseşte în planul energetic tot în urma unor binecuvîntări divine. Orice capacitate iniţiatică, fără o bună înţelegere divină, fără permisiunea divină să se manifeste, este nulă şi ne provoacă mai multă suferinţă decît detaşare şi satisfacţii.
Tatăl, Domnul Dumnezeu, permite totul, face ca totul să se manifeste plenar, atunci cînd vasul este pregătit să cuprindă apa vieţii pe care doriţi să o sorbiţi.
Nu puneţi vin nou în burdufuri vechi ! Oare Isus s-a referit, prin această frază, şi la cei care obţin sau vor să obţină iniţierile în diferite sisteme energetice, în darul profeţiei sau clarviziunii, în măsurători radiestezice sau cîte şi mai cîte ?
Oare s-a referit la faptul că pînă ce sistemul nostru energetic nu este pregătit să fie introdus la priza de energie a Creaţiei, nu vom putea face nimic ? Oare s-a referit la faptul că energia nouă şi iniţierile pe care le visăm se pot obţine numai dacă suntem pregătiţi în iubire divină să le obţinem ?
Mergem cu maşina pe un drum, pe autostradă, dacă aşa vă place, şi vedem de-a lungul străzii numai reclame luminoase; despre sistemele energetice, despre desăvîrşire prin încantaţii, despre vindecări, capacităţi extrasenzoriale şi grupuri de iniţiere, despre multe alte lucruri pe care le dorim. Spiritul nostru divin este şoferul maşinii pe care o conducem pe acest drum. Maşina este corpul cu sufletul pe care l-am lăsat să se manifeste şi l-am alcătuit în concordanţă cu vremurile iubirii divine. Din cauza pasiunii pe care o punem privim doar la reclamele de lîngă drum. Dar, oare, cînd mai suntem atenţi la drumul nostru, cînd mai suntem atenţi la corpul nostru, la maşina care ne poartă prin aceste vremuri. Cînd mai suntem atenţi la pasagerii din maşina pe care o conducem ? Toată ziua privim reclame dar noi suntem cea mai bună reclamă a manifestării divine în materie.

Dragii mei, mulţumesc lui Dumnezeu pentru toate darurile sale, în veci, amin !
Pe fiecare treaptă energetică a evoluţiei noastre se manifestă Iubirea Divină, nu se poate fără aceasta. Dumnezeu a creat Lumea pentru noi, pentru nimeni altcineva. El ştie ce a creat pentru că EL este TOTUL, nu avea nevoie să definească Lumea în materie ca să ştie că există. TOTUL este pentru noi !
Noi, spirite divine, am alcătuit acest corp şi ne manifestăm cu el în Creaţie, pentru că nivelul la care este poate percepe Iubirea Divină, TOTUL creat pentru noi.
Iubirea Divină, pe alte paliere energetice, se manifestă permanent, continuu şi infinit. Noi încă nu o vedem pentru că nu avem vehiculul pregătit pentru acest lucru.
Simţurile noastre au fost create pentru a simţi această Iubire Divină, cea din jurul nostru, de la PIATRA pe care Dumnezeu şi-a clădit Împărăţia de aici şi pînă la Soarele Central Energetic. Ca să simţim Iubirea Divină la alt nivel energetic, trebuie să trecem cu totul...la alt nivel energetic.
Vă veţi întreba cînd se va întîmpla acest lucru ! Atunci cînd vom pătrunde şi vom integra Iubirea Divină de pe acest palier energetic.
Isus a spus direct: iubiţi-vă semenii ca pe voi înşivă şi pe Dumnezeu Tatăl mai presus de orice.
Cînd vom şti să iubim şi vom consuma Iubirea Divină de aici, de pe Pământ, ca nişte flămînzi care nu au mai mîncat ceva de mult timp, cînd vom fi ghiftuiţi cu această iubire, vom trece la următorul nivel de Iubire Divină, cel al clarviziunii, al vindecărilor spontane, al profeţiilor şi a altor daruri pe care Tatăl Dumnezeu le-a pregătit pentru noi !

Tată pre bun, pre sfînt şi prea plin de iubire, Doamne Dumnezeule, nu îţi cerem nimic, nu avem nevoie de nimic decît de Tine, pentru că dacă te avem pe Tine avem TOTUL, pentru că TU eşti TOTUL, în veci, amin, amin, amin !
Să fiţi binecuvîntaţi în veci, amin !
Vlăduţ

2 comentarii:

Flipi spunea...

în fuga după extatic se pierde cumva echilibrul bunului simţ.
noroc că suntem cu toţii parte din matricea de lumină şi funcţionăm cu toţii ca o pană de lumină.

toate la timpul lor!

Genny spunea...

Foarte adevarat Vladut! Multumesc pentru postare!