miercuri, 10 februarie 2010

Cate Initieri si Certificate iti trebuie sa fii TU....?


Se spune ca viata este o scara pe care urcam necontenit pentru a ajunge intr-un anumit loc sau spatiu sau dimensiune sau....ce isi imagineaza fiecare.
Pentru aceasta cautam drumuri...mai scurte sau mai lungi, concretizate in sisteme de initiere, in relatii si formari de grupuri exclusiviste, cu anumit specific si un anume conducator care modereaza totul.
Cheltuim sume importante de bani, nu stiu, este bine este rau, pentru a obtine initieri si participam la tot felul de cursuri.
Aceasta a fost introducerea....
Se fac diferite meditatii, impuse sau mai putin impuse, o mare parte in aceeasi maniera - un simbol sau o mantra si muzica de relaxare.
Cine isi da seama oare....ca toate acestea nu sunt meditatii ci sunt...PRE-MEDITATII.
Totul este premeditat de noi. Fortam mintea sa vada ceva, fortam urechile sa auda ceva, iar mintea raspunde, este smechera, ne duce unde cerem. 
Pai cum sa nu daca imaginea aceea este in minte, pastrata sau impusa de conducatorii grupului.
"Asezati mainile pe nu stiu ce ceackra, intrati intr-un bol de Lumina....". 
Asa trebuie sa arate, oare, o meditatie ? Nu stiu, fiecare dintre noi are raspunsul...pregatit, pentru ca Mintea este pregatita sa intervina, sa se apere. Nu se poate sa-i ia cineva stilul de meditatie....!
Colectam felurite informatii si citim tot felul de carti, nu stiu, este bine, este rau ? Cine citeste....totusi, cine colecteaza informatiile...totusi, cine se initiaza....totusi, cine vrea sa aiba ceackrele curatate...totusi, cine vrea sa fie protejat...totusi ?
Nu o cunoasteti, inca ? Nu cumva este MINTEA ?
N-o fi oare aceeasi MINTE care a scris si cartile cu Initieri, cu Ceackre, cu purificari, etc.?
Dar TU, TU, esti oare toate acestea ?
Ai nevoie de toate acestea sa fii in plenitudinea Iubirii Divine ?
Te iubeste Dumnezeu mai mult sau mai putin daca ajungi intr-un CER violet sau in nu stiu ce piramida, la nu stiu ce ritual amerindian, budist sau de alta natura ?
Oare toate acestea nu sunt balustrada scarii pe care urcam...necontenit, balustrada care ne sustine ?
Dar, de la un timp...a disparut ! Vai, simt ca o sa cad in neant ! Unde sunt maestrii mei, repede, telefonul, repede, o intilnire de consolare si mingaiere, repede, merg la Grup si cer Protectie maxima, sa nu se intimple ceva !

Uitam ca fara balustrada suntem...in bratele lui Dumnezeu, in Inima lui, in Iubirea lui. 

Nu o stim si nu o percepem pentru ca tot timpul ne-am uitat la certificate, in loc sa ne uitam in Iubirea lui. 
Nu o percepem, pentru ca tot timpul am umblat dupa initieri, in loc sa-i cautam Iubirea, sa o descoperim in noi. 
Nu o percepem, pentru ca tot timpul noi nu meditam la Linistea Iubirii lui Dumnezeu si la Lumina sa, ci asteptam ca muzica si imaginile sa ne duca acolo unde eram programati.
Nu o percepem, pentru ca avem un grup unde ne simtim mai bine decat cu EL !


"ADEVAR VA SPUN EU VOUA, DE CE MA CAUTATI IN BISERICILE SI TEMPLELE VOASTRE, CONSTRUITE DIN MATERIE MOARTA, SI NU MA CAUTATI ACOLO UNDE STAU SI AM STAT TOT TIMPUL...IN INIMA VOASTRA. ACOLO EU VA VORBESC IN CEA MAI FRUMOASA LIMBA, ACOLO VA SUSTIN CU CEA MAI MINUNATA ENERGIE, ACOLO SUNT EU. FERICE DE CEI CARE MA CAUTA IN INIMA LOR SI NU IN LUCRURI DESARTE..."


Doamne, Dumnezeule, te iubesc mai presus de orice si imi iubesc semenii la fel ca pe mine insumi !


Vladut

 

2 comentarii:

ommiracle spunea...

Fara indoiala, in viata ar trebui sa fim proprii nostrii maestrii… In copilarie, cream lumea jocului si a armoniei, crestem frumos si avem putinta sa ne apropiem de stele. Suntem, totusi, diferiti si atunci… unii se joaca, alti reflecteaza… dar avem propriul nostru Univers in care ne simtim bine si ne place sa fim Dumnezeu in lumea Sa.
Avansarea in ani aduce cu sine lupta pentru existenta. Deja “tiparele” isi pun amprenta pe noi, educatia isi spune cuvantul si ne trezim… Creatori incapabili de creatie. Cream doar cand ne gandim ce mancare am mai putea face ca familia noastra sa aiba o clipa de “savoare”, cream doar cand ne gandim sa reparam gardul vechi si sa il inlocuim cu unul nou… Iata, intervine rutina. Nu suntem multumiti cand, in drum spre locul de munca vedem doar oameni tristi, oameni ce, la fel ca si noi, incearca sa fie “inediti” in rutina, oameni care isi dau seama ca viata lor ar trebui sa fie altfel…
Gandul ca … cineva este mai presus decat noi isi face incetul cu incetul aparitia. Acel cineva nu este Dumnezeu, NU, noi am invatat despre El ca este de neatins, este Absolutul ce este in afara noastra si ajuta doar oamenilor buni. “Eu nu sunt bun, Doamne… eu sunt pacatos! Cum ai putea tu sa ma asculti pe mine ? Eu sunt Nimic, iar tu esti totul !”
Solutia… este la indemana fiecaruia acum, insa. Maestrii sunt pe toate drumurile, initiatii sunt doar la un pas de mine. Cum sa ratezi sansa de a fi ALTFEL in urma unei initieri ?
Nostalgia dupa TINE, dorul de a fi iubire, sunt prea mari pentru a nu incerca.
Si devii initiat… devi maestru la randul tau… Te bucuri pe moment. Ai putea face atat bine! Dar cum sa faci daca GOLUL din tine persista inca ? Ce ai putea sa aduci tu in viata aproapelui tau daca TU nu ai multumirea si linistea de care ai nevoie ?
Ai putea sa faci bani la randul tau. DA, banii sunt fericirea ! Unii chiar o fac, calcand astfel toate principiile moralei si bunului simt.
Ajungi sa devii dependent de maestrii… sau ei dependenti de tine! Vrei sa scapi… le spui ca TU esti CEL CE ESTI si vrei sa traiesti viata in libertate, fara impuneri si dogme. Te trezesti ca iti spun… lasa ca fara noi, nu mai ai mult … bucura-te un an, doi… apoi vei plati… pentru ca ne-ai parasit … Dragii de ei – sunt dragi pentru ca i-ai iubit inainte sa le cunosti lipsa ce o au in suflet. Sunt singuri si ei si tanjesc dupa iubire. Au nevoie de tine ca sa vada ca … cineva are nevoie de EI. Idea ta, ca tu ai fi singur si parasit se schimba … Ajungi sa ii indepartezi, politicos, dar greu si il rogi pe singurul tau maestru – Dumnezeul din Tine – sa FII CEL CE ESTI…

Ne nastem intr-o credinta de forma, traim “impus”, strigam din suflet dupa libertatea sufletului. Paradoxal, ne INTOARCEM la credinta autentica doar in momentele cheie din viata sau… pe ultima suta de metri. Cautam intotdeauna in EXTERIORUL nostru ceea ce ar trebui sa cautam in NOI. Re-amintirea a ceea ce suntem vine tarziu. Ideal ar fi sa consideram fiecare fiinta pe care o intalnim ca fiind maestrul nostru, iar noi sa fim pentru ceilalti – prin ceea ce facem si prin ce gandim – adevarati maestrii. Ideal este sa avem incredere in noi… increderea/ credinta ce muta muntii din loc. In momentele de cumpana, sa stam si sa ne reculegem in linistea inimii noastre, sa-i auzim “glasul”.

Eu, tu … suntem maestrii. Am invatat asta in ani, poate nici acum nu suntem centrati in fiinta noastra pentru a spune… Eu sunt propriul meu Maestru! De aceea, in momente de cumpana, cand nu mai stii ce sa faci si gandurile incep sa te apese, cheama-ti MAESTRUL in inima si roaga-l curat sa lumineze totul. Si spune-i ca tu, fiinta de Lumina care ai uitat Calea, Adevarul si Viata … si te rogi …

Miim spunea...

eu cred ca si grupul are o importanta pentru inceput,dar e bine sa stii cand sa te retragi din acel grup ca sa mergi pe calea ta..toti avem acelasi scop,dar drumuri diferite..