sâmbătă, 29 mai 2010

IUBIREA, MINUNEA LUI DUMNEZEU...!!!



Dacă ar fi să ne minunăm de tot ceea ce reuşeşte să facă puterea nesfârşită şi înţelepciunea preaînaltă a Domnului, atunci ar trebui să ne petrecem întreaga viaţă minunându-ne.
Oare nu este fiecare bătaie a inimii noastre un miracol, dar cine stă să se minuneze în permanenţă de el?
Sau simplul fapt că vedem, auzim, mirosim, gustăm, simţim, că ne putem mişca la voinţă, sta în picioare, sări, păşi, alerga, sta culcaţi, că putem dormi, visa, gândi, iubi, vorbi coerent, mânca, bea, şi aşa mai departe, – spuneţi-mi, oare nu reprezintă toate acestea minuni peste minuni?
Dar ce om stă să se minuneze în permanenţă de toate acestea, în măsura în care el este capabil să gândească vreun pic?
Într-adevăr, la o examinare mai atentă, omul ar trebui ori să se minuneze tot timpul, ori să nu se minuneze deloc. Căci dacă mă minunez de o lucrare a Domnului, în timp ce de alta nu, înseamnă că ori glorific lucrările Domnului, dintre care nici una nu este mai presus decât celelalte, ori sunt de o mie de ori mai stupid decât acum, dacă nu remarc dintr-o singură privire că Dumnezeu este incomprehensibil, insondabil şi infinit în fiecare din lucrările Sale. Iar dacă recunosc acest lucru, de ce m-aş mai minuna dacă atotputernicul şi preaînţeleptul Dumnezeu săvârşeşte alte lucrări, care corespund oricum din alte perspective perfecţiunii Sale infinite?

Şi astfel, eu nu recunosc decât o singură Minune a tuturor minunilor, iar aceasta este iubirea, mai precis, iubirea infinită a lui Dumnezeu pentru noi, care nu reprezentăm nimic în faţa Lui, precum şi iubirea dinlăuntrul nostru pentru El, care permite revărsarea în infinit a finitului.
Iată, acesta este singurul aspect care mă face să mă minunez din ce în ce mai mult, căci în acest caz, două extreme absolute – o nimicnicie remarcabilă şi o Totalitate incredibilă – se susţin reciproc şi acţionează ca şi cum ar trebui să se adapteze una la cealaltă.
Iată, acest lucru mă face să mă minunez, şi de aceea, eu îl numesc un miracol. Dar în ceea ce priveşte toate celelalte lucrări ale lui Dumnezeu, născute cu uşurinţă din puterea Sa absolută, sau propriile noastre lucrări, de ce m-aş minuna câtuşi de puţin?

Noi ne putem bucura cu recunoştinţă de orice acţiune a lui Dumnezeu, pe care El o realizează în mod evident din cea mai pură şi minunată iubire pentru noi toţi, cei care nu reprezentăm nimic în faţa Lui. Dar să rămâi uluit în faţa unei lucrări a puterii divine şi să ignori cu desăvârşire o alta, adevăr vă spun, aceasta echivalează cu măsurarea lucrărilor lui Dumnezeu după măsura prostiei noastre.
Haideţi să ne minunăm cu toţii numai în faţa miracolului iubirii, care face ca Dumnezeu atotputernicul să fie Părintele nostru, să ne iubească şi să ne permită să-L iubim şi noi pe El. Pentru tot restul, haideţi să-i mulţumim cu bucurie în inimi, şi vom deveni cu siguranţă mai demni să ne numim copiii Lui decât în cazul în care vom privi uluiţi – zi şi noapte – la fiecare fir de praf, uitând însă de iubire, recunoştinţă şi toate celelalte calităţi care îi caracterizează pe adevăraţii copii.
Haideţi să ne bucurăm de toate lucrările lui Dumnezeu şi să le respectăm pe toate, căci ele sunt lucrările Tatălui, născute din iubirea Lui faţă de noi. Cât despre evaluarea lor, vă sugerez să i-o lăsăm cu umilinţă Celui care le-a făcut. Amin!”
Casa Domnului
 

Un comentariu:

Anonim spunea...

Învelindu-te în IUBIREA LUI...trăind-o prin toţi porii fiinţei,devii ureche pentru cele de auzit Lui,ochi pentru cele ce Lumina Lui ni le desluşeşte,simţ în căuşul Inimii Lui.Căci toate venind din iubire ni se adaugă prin iubire la iubire iubind.

Să ne bucurăm aşadar de toate lucrările LUI,căci toate în Iubirea Lui nemărginita îşi află rădăcină.